Cookie-uri
30 august 2026Ce s-a schimbat pe 30 august 2026
Până azi, pagina asta spunea că site-ul scrie un singur cookie, pentru limbă, și că nu măsoară nimic. Nu mai e adevărat: de azi site-ul poate încărca Google Analytics — dar numai dacă alegi tu asta. Am rescris pagina în aceeași zi în care am pornit măsurarea, nu după, fiindcă între cele două momente pagina ar fi mințit.
Două cookie-uri care nu-ți cer voie
Primul se numește NEXT_LOCALE și conține două litere, „ro” sau „en” — limba paginii pe care ești. Al doilea se numește rzs_consent și conține răspunsul tău de la fereastra de consimțământ, sub forma unei versiuni și a două cifre. Niciunul nu spune cine ești. Legea cere acord pentru cookie-urile care te urmăresc sau care nu sunt necesare; unul care ține minte limba și unul care ține minte că ai refuzat sunt exact opusul.
Ce nu se întâmplă înainte să accepți
Nimic. Nu se descarcă niciun script Google, nu pleacă nicio cerere către el, nu se scrie niciun cookie al lui. Nu e o formulare de complezență: majoritatea site-urilor încarcă tag-ul imediat, în „modul fără cookie-uri”, și trimit totuși semnale. Aici scriptul nu ajunge în pagină până nu apeși „Accept”. Poți verifica în uneltele de dezvoltare, fila Network, filtrând după „googletagmanager” — până accepți, lista e goală.
Ce se încarcă dacă accepți
Google Analytics 4, atât. Scrie două cookie-uri, _ga și unul care începe cu _ga_, care țin până la doi ani și conțin un număr aleatoriu prin care browserul tău e recunoscut ca fiind același la a doua vizită. Din ele știu ce pagini se citesc, cât se stă pe ele și de unde vin oamenii. Nu-ți știu numele, nu am acces prin ele la ce ai scris în formular și nu cumpăr date despre tine de nicăieri.
Nu am cookie-uri de publicitate
Nu am pixel de Facebook, nu am tag de Google Ads, nu am butoane de rețele sociale. Astea sunt, de obicei, principala sursă de urmărire de pe un site de prezentare — chiar dacă nu dai niciodată clic pe ele. Dacă ajung să pornesc campanii plătite și am nevoie de așa ceva, pagina asta se schimbă întâi, iar tu ești întrebat din nou: răspunsul de acum e la altă întrebare.
Cum refuzi, și cât de simplu e
„Refuz tot” e un buton, lângă „Accept tot”, la fel de mare și la fel de vizibil. Un clic, gata. Nu trebuie să intri în setări, nu trebuie să debifezi nimic și nu reapare fereastra la pagina următoare: refuzul se ține minte exact ca acceptul. Dacă ți se pare că exagerez insistând, e fiindcă tiparul opus — „Accept” colorat și „Refuz” ascuns sub trei clicuri — e cel mai amendat lucru din publicitatea online europeană.
Cum te răzgândești
În subsolul fiecărei pagini e un buton, „Setări cookie-uri”. Îl apeși, se deschide aceeași fereastră, alegi altceva. Efectul e imediat pentru ce se încarcă de acolo încolo. Cookie-urile deja scrise de Google rămân în browser până le ștergi tu — nu le pot șterge de la distanță — dar se șterg din setările browserului, la datele site-urilor.
Cât ține răspunsul tău
Șase luni. După aceea fereastra revine o dată, ca să reconfirmi. Nu e o șmecherie ca să te prindă într-o zi mai grăbită: ghidul autorităților europene cere ca acordul să fie re-cerut periodic, tocmai fiindcă un „da” de acum trei ani nu mai spune nimic despre ce vrei acum.
Unde pleacă datele
Google e o companie americană și prelucrează datele inclusiv în Statele Unite. Transferul se face în temeiul cadrului de adecvare UE–SUA, la care Google e certificat. Nu am cum să-ți promit mai mult decât atât: dacă asta e o problemă pentru tine, refuză — site-ul funcționează identic, iar eu rămân fără o statistică, nu tu fără o pagină.
Cum verifici singur tot ce scrie aici
Deschide uneltele de dezvoltare, fila Application, secțiunea Cookies. Înainte să răspunzi trebuie să vezi doar NEXT_LOCALE. După ce refuzi, NEXT_LOCALE și rzs_consent, atât. După ce accepți, apar și cele ale Google, cu numele de mai sus. Dacă vezi altceva, e o eroare de-a mea și vreau să aflu.